Tur nocturn cu și despre lilieci la Mediaș

Medișenii și turiștii sunt invitați să descopere secretele vieții nocturne ale liliecilor în cadrul unui eveniment inedit organizat de Caravana cu Lilieci, în colaborare cu Walking Tours Medias! Pe 5 și 6 iulie, de la ora 20:30, Ana Stamatescu, fondatoarea inițiativei Caravana cu Lilieci și voluntară cu peste 7 ani de experiență la Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor (CCCL), vă va ghida într-un tur nocturn prin Mediaș pentru a observa și înțelege mai bine aceste creaturi uimitoare.

Ce veți experimenta?

Turul nocturn va include o drumeție prin oraș, în timpul căreia participanții vor avea ocazia să utilizeze aparate speciale pentru detectarea ultrasunetelor emise de lilieci. Aceste dispozitive vor permite observarea și identificarea speciilor de lilieci care zboară prin Mediaș. Pe parcursul turului, Ana Stamatescu va împărtăși informații fascinante despre liliecii din România și din întreaga lume, oferind o perspectivă detaliată asupra comportamentului, ecologiei și importanței acestor mamifere în ecosistem.

Detalii Eveniment

Data: 5 iulie (vineri) sau 6 iulie (sâmbătă)
Ora: 20:30 fix (începem punctual)
Punct de întâlnire: Intrarea în biserica Sfânta Margareta (Piața Castelului nr 1)
Durată: Aproximativ 40 de minute – 1 oră
Locuri disponibile: 15 persoane / tur
Preț bilete: 60 lei/adult, 25 lei/copil (vârstă minimă 7 ani)

Biletele pot fi achizitionate de aici pentru 5 iulie si de aici pentru 6 iulie, iar pentru orice alte informații, o puteti contactata pe Ioana Pătrășcoiu la numărul de telefon 0729 050636.

Prin participarea la acest tur, nu doar că veți beneficia de o experiență educativă și distractivă, dar veți sprijini și activitățile Caravanei cu Lilieci. Achiziționarea biletelor contribuie la finanțarea programelor educaționale desfășurate în școli publice și alte instituții din țară. În anul 2023, Caravana a ajuns la peste 2.500 de elevi, tineri și adulți, promovând cunoștințe și înțelegere despre rolul crucial al liliecilor în natură.


Walking Tours Medias organizează tururi culturale și drumeții în partea de nord a județului Sibiu, adresate tuturor celor ce vor să se bucure de natură sau să afle un pic mai mult despre istoria locului.