Press "Enter" to skip to content

Despre icoanele pe sticlă, cu Georgeta Roman!

Icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată pe dosul sticlei, este o categorie a artei populare, un gen al artei populare practicat aproape exclusiv în Transilvania și care trebuie pus în legătură cu unele influențe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul sec. XVII și XVIII, precum și cu meșteșugul ceramicii, dar și al sticlei, adus de habani, o sectă religioasă originară din Boemia, venită și stabilită în Transilvania, în părțile Albei mai ales, cam în aceeași epocă.

Pătrunsă de câteva secole pe meleagurile noastre, această artă populară a intrat și în comunitățile românilor din Transilvania, astfel că am stat de vorbă cu Georgeta Maria Roman, o tânără în vârstă de 17 ani, originară din localitatea Blăjel.

„Iubesc tradițiile acestui sat, întotdeauna m-au pasionat artele de orice fel, muzica, dansul, pictura, literatura, însă sigur că m-am perfecționat mai mult într-un anumit domeniu și anume cel al picturii pe sticlă. De ce? Pentru că această tehnică artistică îmbină arta cu tradiția.”

Georgeta a participat la numeroase concursuri, unde a obținut rezultate foarte bune, cele mai importante fiind olimpiada de meșteșuguri artistice, concurs la care a obținut locul întâi atât la etapa județeană, cât și la etapa națională și concursul național „cultură și spiritualitate românească”, un concurs interdisciplinar română-religie.Cum ai început să pictezi icoane pe sticlă?

„Inițial am început acasă, găsisem o carte veche cumpărată de bunica mea despre pictură pe sticlă a părintelui Timotei Tohăneanu, monah al mănăstirii Sâmbăta. Evident nu mă gândeam c-o să ajung la performanțe înalte. Urmam școala generală Mihai Eminescu din Mediaș la momentul în care am început să pictez undeva în clasa a VII-a, iar acolo domnii profesori, inclusiv doamna director, care îmi era profesoara de religie, m-au susținut foarte mult. La doar câteva luni de când pictam obținusem deja locul 1 la un concurs organizat de Patriarhia BOR, un loc doi la același concurs, doar ediția de vară și locul al doilea la olimpiada de meșteșuguri artistice etapa județeană. În liceu din nou am fost susținută și în clasa noua am participat la olimpiada de meșteșuguri artistice de la Muzeul Astra din Sibiu fiind a doua mea participare, unde m-am clasat pe locul întâi și am ajuns la faza națională din vară. La etapa națională am obținut locul întâi cu nota 10 și aceasta o consider cea mai mare performanta a mea din domeniul picturii.”

Ce presupune tot procesul de pictare al unei icoane? Ai putea să ne dai mai multe detalii?

„Nu este tocmai greu să pictez o icoană pe sticlă, tehnica este una destul de simplă, însă atingerea unor performanțe se câștigă prin mult exercițiu. Inițial îți procuri un model prototip, uneori desenat personal cu creionul pe hârtie, fie tras la imprimantă sau inspirat de un alt model. Hârtia pe care avem deja schița, urmează pusă sub bucata de sticlă, în modul următor: pe masă se pune coala de hârtie apoi sticla (sau se pot fixa cu bandă între ele). Când desenul e fix și se poate vedea complet prin bucata de sticlă, urmează conturarea cu tuș. Eu o consider cea mai grea etapă. Fiecare detaliu din creion de pe foaie vine transpus pe sticla cu tuș. E puțin dificil pentru că tușul se întinde sau curge, dar asta depinde mult și de materialele pe care le folosești, însă acestea pot ajunge la prețuri inimaginabile în cazul în care sunt niște materiale foarte bune. Apoi urmează colorarea. Aici se învață multe metode noi care-ți ușurează munca, prima dată se pun pe sticlă zonele luminoase apoi cu fiecare nuanță de semiton ajungi la cele închise. Însă despre acestea putem vorbim mult și tot nu am înțelege cum se lucrează icoana, pentru că și eu personal când am văzut cum se lucrează mi-am schimbat total percepția. Evident în atelierele mănăstirești intervin și rugăciunile sau alți factori cheie.”Ce planuri de viitor ai legate de această pasiune?

„Legat de viitor, încă nu m-am hotărât ce voi urma, dar cu siguranță o să iau în calcul tot ceea ce am văzut la olimpiada de meșteșuguri, respectiv munca muzeografilor sau a restauratorilor de la Muzeul Astra. Am fost foarte încântată de ce am văzut și drept să-ți spun mi-ar plăcea să lucrez așa ceva, dar încă nu sunt 100% sigură.”

Georgeta nu are o pagină dedicată activității sale, însă intenționează să își facă una, deoarece recent a început să picteze diferite obiecte de uz zilnic cum ar fi căni de vin, pahare, căni de cafea sau globuri. Totuși, puteți să o urmăriți pe Facebook, unde mai postează din când în când obiectele pe care le pictează.


Mulțumiri speciale celor de la Coffee Coop® Mediaș, ei ne găzduiesc ori de câte ori avem nevoie!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *