Informații utile pentru medieșeni în carantină

Written by

❗Reguli de respectat în zonele carantinate❗

 

🔴Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zonele carantinate prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

 

🔴Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

 

🔴În interiorul zonelor carantinate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervale orare stabilite de autorități (06.00 – 22.00, 05.00 – 23.00, sau alte intervale), cu următoarele excepții:

🟢a)deplasarea în interes profesional, inclusiv întrelocuință/gospodărie și locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

🟢b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

🟢c)deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate deactivitatea fizică individualăa persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

🟢d)deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

🟢e)deplasarea în scopumanitar sau de voluntariat;

🟢f)deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

🟢g)deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

🟢h)îngrijirea sau administrarea unei proprietăți; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

🟢i)participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;

🟢j)pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiunide întreținerea vehiculelor, activitățicare nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

🟢k)alte motive justificate, precum: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățilede bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurăriiactivității profesionale,îngrijirea/însoțireacopiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistentapersoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilitățiori deces al unui membru de familie;

🟢l)deplasarea pentruparticiparea la slujbele religioase în condițiile ordinelor de carantinare;

🟢m)deplasarea către instituțiilepublice și financiare;

🔵În funcție de fiecare localitate, sunt stabilite și alte măsuri, cum ar fi:

🟢a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10:00 – 14:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 14:00 – 20:00;

🟢b)deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.

În intervalul orar 22.00-06.00, 23.00-05.00 sau alte intervale, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată la distanță, achiziționarea de medicamente, deplasări înafara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cumar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocarul sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei sau deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități,ori deces al unui membru de familie.

 

🟢Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane.

 

🟢Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Numărul persoanelor care pot participă la astfel de evenimente poate varia în funcție de ordinul pentru fiecare localitate în parte.

 

🔵Modelul declarației pe proprie răspundere poate fi găsit pe siteul Instituției Prefectului, în funcție de județ.

 

🔵De asemenea, aceasta poate fi scrisă și de mână, respectând cerințele de formă și conținut.

Categoriile articolului:
Local

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Content Protection by DMCA.com